Plimbare

De la Dunare la copilarie si de la copilarie la adolescenta. Suna ciudat nu? dar asa a fost.
Sa revezi o persoana care ti-a marcat ani de pitic, sa o vezi fara nici un rid, exact asa cum ti-o aminteai si sa porti discutiile de altadata (mai evoluate binenteles), sa ii auzi rasu' si sa te impresioneze stilul ei, independenta... O gura de aer tare, care te ameteste si te face sa vrei mai mult. Sa revezi persoana care ti-a facut deliciul adolescentei, care te facea sa razi, talentul de a face "boacane", vorbele si fetele, intamplarile si trairile...toate revin dar pe durata unei scantei. Sa vezi cum s-a schimbat un asemenea om e trist, dar e firesc.
Sa ajungi de pe Victoriei pe malul Dunarii , sa fie doar o vorba, o idee, frumoasa, interesanta, dar sa nu crezi ca o sa se realizeze si de fapt s-a realizat. Sa vrei sa lasi persoane in urma asa cum te lasa si ele..."sa uiti si sa te faci uitat"(G.C.)

Ganduri alandala

Te gandesti cum sunt altii si te surprinzi in situatii si ganduri pe care le pui la indoiala:"Oare e normal?"" Normal pentru tine sau pentru ceilalti?"
Acum, normalul de suprafata caruia toti ne supunem pentru a ne intelege si pentru a pastra aparenta sau normalul tau, gandurile si planurile, actiunile, rezultatele, pe care cum vrei sa le faci? conform tie sau conform celorlalti? Le faci in ambele sensuri, dezechilibrul se face simtit cand nu mai poti, ai repulsie sau rezerve sa te manifesti intr-o anume directie. Nu mai esti tu insuti datorita celorlati sau esti prea mult tu insuti si ceilalti nu mai conteaza.
Si mai e ceva. Te gandesti ce ar face altul in locul tau, dar nu e altul in locul tau, esti tu, asa ca fa ce ai face tu, agata-te de un fir de par si cazi pe spate in mocirla sau sari singur si cazi in picioare. Oricum ai face o gandeste-te ca o sa mai ai de a face cu ape tulburi iar modul cum le-ai linistit in trecut o sa-ti fie punct de reper, o sa actionezi la fel asa ca e foarte probabil sa te rastorni iar in mocirla sau sa o calci in picioare...depinde de cele mai multe ori de tine.

Partea numarul al doilea

Si cum ar fi sa ti bata inima in asemenea hal incat sa crezi ca o sa lesini, sa tremuri de frig si de frica si sa nu ti dai seama ce se intampla. Sa te uiti la cei din jur si sa le vezi fetele albe si privirea pierduta. Sa asculti tacerea insuportabila si sa nu ai curaju' sa intrebi ce o sa se intample. Sa ai de a face cu zeci de ganduri si amintiri care ti calca creieru' in picioare. Sa te vezi cu mainile manjite si cu numar sub barbie. Sa primesti raspunsuri sictirite si sa fii martor la scene de o prostie demna de piesele lui Caragiale. Dar cum ar fi ca dupa toate astea sa dormi linistit ca si cand nimic nu s ar fi intamplat....